Viktor Orban: Europa, un ‘imperiu al birocraţilor’
Europa este un ‘imperiu al birocraţilor’, cu capitala la Bruxelles şi unde nu se ţine seama de argumentele liderilor din ţările membre, a declarat miercuri premierul ungar Viktor Orban, într-un interviu acordat săptămânalului francez L’Express, citat miercuri de agenţia ungară de presă MTI.
Premierul ungar afirmă în interviu că recomandările Uniunii Europene /UE/ privind majorarea preţurilor la energie cu scopul de a intensifica liberalizarea şi competiţia sunt exemple ale unui modus operandi imperial şi după părerea sa ‘inacceptabil’.
El a apreciat totodată că politicile germană şi franceză de după 2002 de cheltuieli bugetare excesive au fost greşite, întrucât o politică similară a adus Ungaria în pragul colapsului, în 2008. O altă greşeală a fost, în opinia sa, neglijarea producţiei industriale în favoarea industriei serviciilor, iar a treia greşeală a constat în aceea că nu s-a ţinut cont de anumite condiţionări structurale, venite ca o moştenire a epocii comuniste. Orban a dat ca exemplu în acest sens proporţia crescută de pensionari, mulţi dintre aceştia având doar 40 şi ceva de ani, dar şi numărul persoanelor cu dizabilităţi, oficial de patru ori mai mare în Ungaria decât în alte ţări europene.
Viktor Orban a refuzat, în interviu, să fie etichetat drept populist şi a explicat că, deşi este considerat de dreapta, a luat şi măsuri de stânga, amintind că, deşi a impus taxe asupra băncilor şi corporaţiilor multinaţionale, protejează în acelaşi timp valorile creştine. ‘Ce este popular în Ungaria nu poate fi înţeles la Bruxelles’, a conchis premierul ungar.AGERPRES/(AS – editor: Mihaela Toth)
Alte stiri din aceasta categorie:
- 10-07 20:59 Vaticanul, chestionat de ONU în privinţa abuzurilor sexuale comise de preoţi asupra copiilor
- 10-07 20:33 Fitch confirmă ratingul principalelor bănci portugheze cu perspectivă negativă
- 10-07 20:25 Parlamentul European vrea înăsprirea ofensivei UE împotriva fumatului
- 10-07 20:04 Cu investiţii de 80 de milioane de dolari, General Motors va fabrica noul model Opel Mokka în Spania
- 10-07 20:03 Albert al II-lea şi-a luat rămas bun de la cei cinci premieri din timpul domniei lui
- 10-07 20:03 CORESPONDENŢĂ Patriarhul rus Kirill va efectua o vizită în Republica Moldova în luna septembrie
- 10-07 19:58 Edward Snowden afirmă că nu a oferit niciodată informaţii ruşilor sau chinezilor
- 10-07 19:51 Turcia: Banca centrală nevoită să intervină masiv pentru a stabiliza lira
- 10-07 19:47 Kuweitul oferă Egiptului un ajutor de patru miliarde de dolari
- 10-07 19:21 CORESPONDENŢĂ Comisia LIBE a PE organizează începând cu 5 septembrie audieri în cadrul anchetei privind acuzaţiile de spionaj
Short URL: http://rompost.com/?p=14281