Ucraina: Washingtonul îi cere lui Ianukovici să lucreze cu opoziția
Vicepreședintele american Joe Biden i-a cerut președintelui ucrainean Viktor Ianukovici să retragă forțele speciale și să lucreze cu opoziția pentru a reduce tensiunile, luni, în timpul unei convorbiri telefonice.

Foto: (c) Yin Bogu / XINHUA FLUX
Biden l-a avertizat de asemenea pe președintele ucrainean că “declararea stării de urgență sau luarea oricăror altor măsuri de securitate atât de severe nu ar face decât să agraveze situația și ar reduce spațiul pentru o rezolvare pașnică” a crizei, a declarat Casa Albă într-un comunicat, citat de AFP.
Opoziția ucraineană este mobilizată de peste două luni după refuzul șefului statului, la sfârșitul lunii noiembrie, de a semna un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, preferând o apropiere de Moscova.
Mișcarea de protest s-a radicalizat brusc săptămâna trecută, prin acțiuni de gherilă urbană care au făcut cel puțin trei morți în capitală, și se întinde acum practic în toată Ucraina, amintește AFP.
Opoziția a obținut luni abrogarea unor legi anti-protest severe la originea escaladării crizei. Aceste legi au fost puternic criticate de Occident ca o amenințare la adresa libertăților și au condus la radicalizarea mișcării.
Această concesie majoră a fost anunțată după negocieri de ultim moment între liderii mișcării de protest și Ianukovici.
Joe Biden a îndemnat de asemenea guvernul ucrainean să ia “măsuri concrete” la o sesiune a parlamentului marți “pentru a răspunde îngrijorărilor legitime ale poporului ucrainean, mai ales prin abrogarea legilor antidemocratice votate la 16 ianuarie”, care prevăd pedepse până la închisoare pentru cele mai multe forme de manifestare. AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu)
Short URL: http://rompost.com/?p=16263