Trei companii chineze sunt interesate să dezvolte proiecte majore în Romania
China Dalian Holding, China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) şi Huawei Corporation sunt intresate să dezvolte proiecte majore în domeniul infrastructurii rutiere, feroviare şi IT&C, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) remis, vineri, AGERPRES
Ministrul de resort, Dan Coman Şova, a participat la lucrările Comitetului consultativ româno-chinez în domeniul construcţiei infrastructurii de transport.
‘Comitetul Consultativ se află la prima reuniune. Conform agendei, partea română s-a angajat să furnizeze părţii chineze lista de proiecte prioritare conform Planului Naţional de Dezvoltare, până în luna octombrie 2013. Partea chineză va analiza în decurs de trei luni proiectele şi va lua o decizie, urmând ca ulterior cele două părţi să demareze discuţii concrete privind aspectele economice, financiare şi tehnice. Vor urma recomandări formulate de ambele părţi cu scopul de a eficientiza demararea efectivă a proiectelor. Următoarea reuniune a Comitetului consultativ va fi organizată în anul 2014’, se arată în document.
Ministrul Dan Şova s-a întâlnit şi cu reprezentanţii companiilor China Dalian Holding, China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) şi ai Huawei Corporation.
Potrivit documentului, cele trei companii sunt interesate să dezvolte proiecte majore în domeniul infrastructurii rutiere, feroviare şi IT&C şi au cerut detalii privind posibilitatea dezvoltării unor astfel de proiecte în România.
‘Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine pe care îl conduc, se constituie în principala interfaţă a Guvernului României cu investitorii străini şi cu companiile din domeniile pe care le reprezentaţi, interesate de marile proiecte de infrastructură. Suntem într-un moment foarte prielnic pe care fiecare dintre noi trebuie să-l folosim, având un interes comun care va aduce beneficii fiecărei părţi şi tuturor deopotrivă. Vă invit să participaţi la licitaţiile pentru proiectele de infrastructură finanţate din fonduri europene. Vă invit, de asemenea, să colaboraţi cu companiile româneşti din domeniile pe care le reprezentaţi’, a declarat Şova.AGERPRES/(AS – autor: Florin Bărbuţă, editor: Mariana Nica)
Stiri asemanatoare (dupa cuvinte cheie)
Alte stiri din aceasta categorie:
- 06-09 20:28 Daniel Constantin: 3,43 milioane de euro au ajuns în judeţul Gorj pentru proiecte ale turismului rural
- 06-09 19:55 Daniel Constantin: Realizarea investiţiei de la Roşia Montană, avantajoasă pentru agricultorii din zonă
- 06-09 19:37 CORESPONDENŢĂ Ramona Mănescu: CE îşi păstrează disponibilitatea de a finanţa construcţia magistralei M5 a metroului din Bucureşti
- 06-09 19:14 Daniel Constantin: Cei 10 producători de panificaţie care au scumpit pâinea de la 1 septembrie sunt micuţi
- 06-09 18:07 ŞTIRILE SERII – ECONOMIC – 6 SEPTEMBRIE
- 06-09 16:42 Preşedintele ANT, Răzvan Filipescu: Promovarea oraşului Braşov şi a zonei turistice reprezintă o prioritate
- 06-09 15:47 Premierul cere CSM detaşarea a doi procurori la ANAF
- 06-09 15:40 Acord preliminar prin care Gazprom va livra anual Chinei 38 miliarde metri cubi de gaze naturale
- 06-09 15:04 Vosganian: Nu m-am numărat printre avizatorii proiectului Roşia Montană
- 06-09 15:01 Nuclearelectrica nu va mai avea un aport financiar la reactoarele 3 şi 4
Short URL: http://rompost.com/?p=14651