Satu Mare: Duminică se va putea trece cu caiacul în Ungaria, pe Someş
Un punct temporar de trecere a frontierei dintre România şi Ungaria se va deschide duminică, 23 septembrie, pe malul râului Someş, putându-se trece cu caiacul în ţara vecină.
Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, transmis joi, punctul de trecere va funcţiona între orele 09.00 şi 13.00 pe partea stângă a râului Someş, în dreptul localităţii Oar.
“Cetăţenii români şi maghiari vor putea trece din România în Ungaria – pe baza unui document de călătorie valabil – pe Someş cu caiacele sau pe digul stâng al râului Someş, cu bicicletele. Deschiderea temporară a fost solicitată autorităţilor de frontieră pentru a facilita accesul cetăţenilor români şi maghiari la dezbaterea publică privind oportunităţile implementării proiectului GreenSomeşRiver – Crearea condiţiilor pentru realizarea alternativei ecologice de transport navigabil pe râul Someş’, arată sursa citată.
Potrivit directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, Elisabeta Bekessy, evenimentul este organizat în cadrul “Săptămânii mobilităţii europene’, anul acesta promovându-se mersul pe bicicletă şi cu caiacul. Delegaţia oficială sătmăreană va porni din centrul oraşului, şi se va deplasa pe caiace sau biciclete până în zona de frontieră, unde este programată o dezbatere publică privind oportunităţile implementării Proiectului HURO/1001/105/1.1.3 GreenSomesRiver ‘Crearea condiţiilor pentru realizarea alternativei ecologice de transport navigabil pe râul Someş’ în care APM Satu Mare este aplicant iar parteneri sunt Asociaţia KIUT din Ungaria şi Ordinul Arhitecţilor Filiala Satu Mare. AGERPRES
Short URL: http://rompost.com/?p=8122