Obama l-a asigurat pe omologul său sud-coreean de sprijinul american, în urma testului nuclear nord-coreean
Preşedintele american Barack Obama l-a asigurat pe omologul său sud-coreean Lee Myung-bak de sprijinul ‘negreşit’ al Statelor Unite ale Americii în materie de apărare după cel de-al treilea test nuclear efectuat în această dimineaţă de Coreea de Nord, a anunţat marţi Casa Albă, preluată de France Presse.
Obama şi Lee au condamnat, în cadrul unei conversaţii telefonice, ‘această încălcare extrem de provocatoare a obligaţiilor internaţionale ale Coreii de Nord’, a precizat executivul american într-un comunicat.
Cei doi responsabili intenţionează să lucreze împreună, ‘mai ales în cadrul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, pentru a ajunge la un ansamblu de măsuri menite să împiedice progresarea programelor nuclear şi balistic nord-coreene şi să reducă riscul proliferării’, conform aceleiaşi surse.
‘Preşedintele Obama a repetat că SUA vor continua să contribuie negreşit la apărarea Coreii de Sud, inclusiv prin intermediul descurajării permise de umbrela nucleară americană’, a mai spus Casa Albă.
La câteva ore după testul efectuat de Phenian, Obama a denunţat o provocare şi a făcut apel la o acţiune internaţională ‘rapidă’ şi ‘credibilă’ din partea comunităţii internaţionale. ‘Statele Unite ale Americii vor continua să ia măsurile necesare pentru a se apăra, atât pe noi, cât şi pe aliaţii noştri. Ne vom consolida coordonarea cu aliaţii şi partenerii noştri’, a promis el. AGERPRES
Short URL: http://rompost.com/?p=10778