Noul guvern egiptean a depus jurământul
Noul guvern format în Egipt după destituirea preşedintelui islamist Mohamed Morsi a depus jurământul marţi după-amiaza, în cadrul unei ceremonii transmise în direct de televiziunea de stat, relatează AFP şi AP.
Miniştrii au depus pe rând jurământul în faţa preşedintelui interimar desemnat de către armată, Adly Mansour, în prezenţa premierului Hazem Beblawi.
Portofoliul Afacerilor Externe i-a revenit lui Nabil Fahmy, care a fost ambasador la Washington în perioada 1999-2008, iar cel al Finanţelor lui Ahmad Galal, economist care a lucrat la Banca Mondială.
Ministerul Apărării a rămas în continuare la generalul Abdel Fattah Al-Sissi, care a jucat un rol-cheie în destituirea lui Morsi, la 3 iulie. Generalul Sissi este şi viceprim-ministru.
Şi-a păstrat funcţia şi ministrul de interne, Mohammed Ibrahim, responsabil de activitatea poliţiei.
Cel puţin trei ministere revin în noul executiv unor femei, între care cel al Sănătăţii.AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Toth, editor: Flori Tiulea )
Stiri asemanatoare (dupa cuvinte cheie)
- 16-07 13:38 Egipt: şapte morţi şi 261 de răniţi în confruntări la Cairo
- 15-07 18:28 CORESPONDENŢĂ 60% dintre bulgari doresc demisia guvernului
- 15-07 07:59 Egipt: Puşcaşii marini americani de la bazele din Spania şi Italia în stare de alertă
- 15-07 03:54 Egipt: Lupte în Peninsula Sinai între indivizi înarmaţi şi militari
- 14-07 16:31 Pentru premierul Turciei, Morsi este adevăratul preşedinte al Egiptului
- 14-07 15:20 Egipt: El Baradei a depus jurământul ca vicepreşedinte responsabil de relaţiile internaţionale
- 13-07 15:25 Xinhua: Ţintele guvernului român pentru 2013 – atragerea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă
- 11-07 20:25 Angela Merkel îi cere Egiptului să includă toate grupările politice în procesul de tranziţie
Alte stiri din aceasta categorie:
- 16-07 19:21 Siria: 5.000 de morţi pe lună, cea mai gravă criză a refugiaţilor din ultimii 20 de ani
- 16-07 19:12 Snowden va părăsi aeroportul Şeremetievo numai după ce va primi un răspuns la cererea de azil, anunţă avocatul său
- 16-07 18:14 ŞTIRILE SERII – EXTERNE – 16 IULIE
- 16-07 17:24 Traian Băsescu: Prioritatea României trebuie să fie ca Republica Moldova să devină membră a UE /interviu Europa Liberă/
- 16-07 16:49 SUA/Achitarea lui Zimmerman: A doua noapte de proteste la Los Angeles, 13 arestări
- 16-07 15:21 Un neonazist norvegian având legături cu Anders Breivik a fost arestat în Franţa
- 16-07 14:46 CORESPONDENŢĂ Autorităţile de la Chişinău intenţionează să discute cu preşedintele Băsescu despre agenda europeană a R.Moldova
- 16-07 14:32 Edward Snowden a cerut azil temporar în Rusia
- 16-07 14:28 El Economista: România caută să facă afaceri în afara Uniunii Europene
- 16-07 13:38 Egipt: şapte morţi şi 261 de răniţi în confruntări la Cairo
Short URL: http://rompost.com/?p=14383