Mesajul Ambasadorului României în SUA cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale
Dragi compatrioți,
Cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale, îmi face o deosebită plăcere să transmit tuturor românilor, aflaţi în ţară sau în străinătate, cele mai frumoase urări de sănătate, împlinire sufletească şi prosperitate.
Îmi doresc să fim cu toţii în slujba binelui, să îi ajutăm pe cei de lângă noi aflaţi în dificultate pentru că doar astfel putem clădi împreună un viitor mai bun şi o viaţă plină de realizări.
Românilor aflaţi pe pământ american le împărtăşesc sentimentul meu de apreciere sinceră pentru demnitatea cu care îşi trăiesc viaţa şi pentru eforturile de promovare a valorilor şi tradiţiilor româneşti.
Totodată vă asigur şi cu acest prilej că Ambasada României în Statele Unite ale Americii va rămâne întotdeauna nu doar o instituţie de reprezentare a statului român, ci şi o voce a comunităţii româneşti şi mai ales un spaţiu deschis în care putem să ne întâlnim şi să ne simţim la fel ca acasă.
Vă invit, dragi compatrioţi, să fim solidari și vă doresc să primiţi în dar, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte, puterea, credinţa şi speranţa de care avem cu toţii nevoie pentru a trece cu bine peste orice încercări.
Paște Fericit!
Ambasador George Cristian Maior
Short URL: http://rompost.com/?p=18249