Mesaje și flori pentru Robin Williams la banca din parc celebră în filmul “Good Will Hunting”
Fanii lui Robin Williams i-au adus un omagiu regretatului actor scriind mesaje în apropierea băncii din Grădina Publică din Boston, unde actorul a făcut un rol memorabil, pentru care a primit un premiu Oscar, în pelicula “Good Will Hunting”, scrie marți The Independent, în ediția electronică.

Foto: (c) Arnd Wiegmann Files/REUTERS
Actorul a murit, noaptea trecută, aparent în urma unui act de sinucidere, în locuința sa din California, la vârsta de 63 de ani.
‘Good Will Hunting’ este unul dintre cele mai bune filme ale lui Robin Williams, în care interpretează rolul unui psihiatru, Sean Maguire, care ajută un tânăr ce lucrează ca om de serviciu să își găsească drumul în viață.
În fața băncii din parc, unde a fost filmată o parte semnificativă a peliculei, fanii au scris mesaje, replici memorabile ale personajului interpretat de Robin Williams în film.
Banca din parc a fost îmbrăcată în flori și a devenit loc de pelerinaj pentru toți cei care au vrut să aducă un ultim omagiu regretatului actor.
Luni seară și președintele Barack Obama a transmis un mesaj de condoleanțe din partea familiei sale. Robin Williams a fost pilot, doctor, ființă supranaturală, dădacă, președinte, profesor, Peter Pan și orice altceva. Dar a fost unic. A intrat în viețile noastre ca un extraterestru, dar a ajuns să atingă fiecare element al spiritului uman, a spus președintele american.
AGERPRES/(AS — autor: Liviu Tatu, editor: Mariana Ionescu)
Citește și:
Actorul american Robin Williams a murit
A murit actorul american Robin Williams (biografie)
Short URL: http://rompost.com/?p=17420