Mari diferențe de opinii între catolici, potrivit unui studiu global
Majoritatea catolicilor au o poziție diferită de cea a Bisericii în ceea ce privește avortul, contraceptivele și divorțul și au păreri împărțite față de posibilitatea ca femeile să devină preot, relevă un recent sondaj de opinie global care pune în evidență diferențe de la o țară la alta și un mare sprijin față de Papa Francisc, relatează EFE.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVA
În timp ce Africa și Asia aderă în majoritate la doctrina Bisericii, țările occidentale europene, SUA și unele țări latino-americane sprijină practici considerate imorale de Vatican.
Numai 19% dintre catolicii din Europa și 30% dintre cei din America Latină sunt de acord cu poziția Vaticanului de a nega comuniunea celor divorțați recăsătoriți civil, pe când în majoritatea țărilor catolice africane procentajul este de 75%.
Referitor la avort, 65% dintre subiecți consideră că ar trebui să fie permis: 8% susțin ca avortul să fie posibil în toate cazurile, iar 57% îl doresc numai în unele cazuri, ca atunci când viața mamei este în pericol. Cel mai mare sprijin față de întreruperea sarcinii provine din Europa. Avortul este susținut și în Brazilia, Argentina și SUA. În Filipine, din contră, 73% dintre catolici cred că avortul nu ar trebui să fie permis niciodată.
În ceea ce privește posibilitatea ca femeile să devină preot, 30% dintre catolicii europeni și 36% dintre cei din SUA se opun, față de 80% în Africa și 76% în Filipine, țara cu cea mai numeroasă populație catolică din Asia.
Printre subiectele care generează un consens mai mare se numără contraceptivele, cu 78% opinii favorabile folosirii acestora. Cel puțin 90% dintre catolicii din Spania, Argentina, Columbia, Brazilia și Franța sunt pentru folosirea contraceptivelor, în timp ce în SUA procentajul este de 79%. În Filipine, sprijinul este de 68%, iar în Congo și Uganda, ușor peste 40%.
Potrivit aceluiași sondaj de opinie, 66% dintre catolici se opun căsătoriei între persoane de același sex. Opoziția este majoritară în 8 dintre cele 12 țări participante la studiu.
Pe de altă parte, acest sondaj de opinie confirmă popularitatea Papei Francisc printre credincioși: 74% consideră excelentă munca sa, iar 25% cred că este bună.
Analiza socio-demografică a datelor relevă că persoanele căsătorite cu vârste de cel puțin 55 de ani care trăiesc în localități mici și asistă frecvent la slujbe tind să fie mai mult de acord cu pozițiile Bisericii.
Sondajul de opinie, realizat de firma Bendixen & Amandi International pentru canalul de televiziune Univision, a fost realizat pe un eșantion de peste 12.000 de catolici din 12 țări din lumea întreagă. Cele 12 țări selecționate (SUA, Mexic, Columbia, Argentina, Brazilia, Franța, Spania, Polonia, Italia, Republica Democrată Congo, Uganda și Filipine) reunesc 61% din populația catolică mondială. Marja de eroare globală este de 0,9%, cu un nivel de încredere de 95%.
Numărul catolicilor din întreaga lume este în jur de 1,2 miliarde, potrivit aceleiași surse. AGERPRES (AS — autor: Pepa Sița, editor: Tudor Martalogu)
Short URL: http://rompost.com/?p=16391