‘Mănuşi roşii’, de Radu Gabrea, la Cinemateca Românească, la Londra
Institutul Cultural Român din Londra a proiectat pe 10 mai, în cadrul Cinematecii Româneşti, filmul Mănuşi roşii (2010), cel mai recent lungmetraj al regizorului Radu Gabrea, o radiografie impresionantă a sistemului totalitar.
“Cinemateca” este unul dintre programele permanente menite să transforme sediul Institutului Cultural Român din 1 Belgrave Sqare într-o destinaţie de film de mare audienţă din Londra. Proiectul este organizat în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei din Bucureşti, informează institutul într-un comunicat de presă.
Mănuşi Roşii, un film “tragic, profund şi atotpătrunzător, o lucrare catartică şi brutal de cinstită” (Libertas Film Magazine), a fost prezent în festivaluri de film prestigioase precum The Northen film festival (Olanda), Sao Paolo International Film Festival (Brazilia) şi Saturno International Film Festival, unde actorul din rolul principal, Alexandru Mihăescu, a fost distins cu premiul pentru cel mai bună interpretare.
Este a doua oară când regizorul Radu Gabrea face un film inspirat de romanele lui Eginald Schlattner, după Cocoşul decapitat, în 2008. “Este un film despre tortura psihică”, mărturiseşte Radu Gabrea. Din distribuţie fac parte Marcel Iureş, Alexandru Mihăescu, Udo Schenk, Alexandra Pirici şi Andi Vasluianu.
Adaptat după best-sellerul omonim, autobiografic al scriitorului român de origine săsească Eginald Schlattner, “un nou Thomas Mann” în opinia criticilor germani, filmul confruntă “deceniul obsesiv” în toată complexitatea sa tulburătoare: Tânărul Felix (Alexandru Mihăescu) se trezeşte arestat şi torturat pentru o crimă pe care nu a comis-o, ajungând în final să îşi trădeze rudele şi prietenii. Mănuşi roşii arată cât de uşor a fost pentru un sistem totalitar să se impună prin frică, dezrădăcinând la întâmplare oamenii. Totodată, pelicula nuanţează colaboraţionismul şi încearcă să dezvăluie motivaţiile celor care au făcut un pact cu Securitatea.AGERPRES
Alte stiri din aceasta categorie:
- 11-05 18:01 Cărtărescu: Scriu, în sfârşit, din nou, la un roman, unul mare şi ambiţios (interviu)
- 11-05 13:43 Braşov: Ziua Satului Românesc – ediţia a doua, în Piaţa Sfatului
- 11-05 13:07 Scriitorul Guenter Grass a refuzat să înmâneze un premiu pentru lupta antifascistă
- 10-05 21:14 Expoziţia “Carol Popp de Szathmari – pictor şi fotograf”, vernisată la Muzeul Naţional Cotroceni
- 10-05 20:16 Traducerea în italiană a cărţii ‘Între Orient şi Occident’ de Neagu Djuvara lansată la Torino, în absenţa istoricului
- 10-05 15:59 CNA: Solicitarea UPC de eliminare a posturilor Antena Group din grilă, analizată la sfârşitul lunii mai
- 10-05 14:55 Scriitorul Norman Manea: Particip la o sărbătoare latină a cărţii şi culturii la Torino
- 10-05 13:46 Zilele Europene ale Operei, sărbătorite şi la Bucureşti
- 10-05 11:49 Patapievici, la Salonul de Carte de la Torino: Mă bucur foarte mult că în această sală poate fi rostită limba română
- 09-05 20:58 Cluj: Proiecţii de filme în premieră mondială la TIFF, în secţiunea ‘Zilele Filmului Românesc’
Short URL: http://rompost.com/?p=5251