Majoritatea americanilor critică paralizia administrației federale
Majoritatea americanilor critică paralizia administrației federale, însă părerile sunt împărțite cu privire la vinovați, potrivit unor sondaje de opinie publicate vineri și preluate de EFE.

Sondajul de opinie al televiziunii CBS arată că peste 70% dintre americani dezaprobă situația și spun că sunt mai supărați ca oricând cu privire la modul cum acționează politicienii la Washington. În plus, 44% dintre subiecți învinuiesc Partidul Republican, care a blocat aprobarea fondurilor pentru funcționarea guvernului în noul an fiscal, început la 1 octombrie, iar 35% îi consideră răspunzători pe președintele Barack Obama și Partidul Democrat, care refuză să accepte condițiile puse de republicani pentru aprobarea de fonduri.
Un sondaj de opinie realizat de canalul de televiziune Fox arată că 81% dintre americani critică modul în care funcționează Congresul, iar 49% au o părere proastă despre performanțele președintelui Obama. Totodată, 44% dintre subiecți au exprimat o opinie pozitivă despre Partidul Democrat, iar 49%, una negativă; numai 35% au exprimat o părere pozitivă despre Partidul Republican, iar 59%, una negativă; 33% dintre subiecți și-au exprimat simpatia față de Tea Party, iar 49%, antipatia.AGERPRES/(AS — autor: Pepa Sița, editor: Ionuț Mareș)
Short URL: http://rompost.com/?p=15065