FMI este mulțumit de modul cum decurg discuțiile cu autoritățile ucrainene
Vizita misiunii Fondului Monetar Internațional în Ucraina decurge bine, iar autoritățile ucrainene sunt decise să adopte reformele necesare în schimbul ajutorului, a declarat vineri un înalt oficial de la FMI, transmite Reuters.

Foto: (c) Dai Tianfang / XINHUA FLUX
O echipă de experți de la Fondul Monetar Internațional a început marți o vizită de lucru în Ucraina pentru a evalua situația economică și a demara negocierile pentru un nou program de asistență financiară.
‘Sunt impresionat de hotărârea autorităților ucrainene, de responsabilitatea lor și de angajamentul față de un program de reforme economice’, se arată într-un comunicat semnat de directorul departamentului european al FMI, Reza Moghadam.
‘FMI este gata să ajute poporul ucrainean și să sprijine programul economic al autorităților pentru a pune Ucraina pe o traiectorie de creștere sustenabilă protejând în același timp persoanele sărace și vulnerabile’, se mai arată în comunicat.
Noua putere de la Kiev susține că visteria statului este aproape goală după înlăturarea de la putere a lui Viktor Ianukovici, în data de 22 februarie. FMI, SUA și UE au apreciat că Ucraina trebuie să se angajeze să deruleze reforme de amploare, inclusiv majorarea prețurilor la energie, pentru a putea obține un program de sprijin financiar.
Separat, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a promis că va acorda Ucrainei un pachet de sprijin în valoare de cinci miliarde de euro pe o perioadă de șase ani, cu condiția ca Ucraina să intre într-un program cu FMI și să facă eforturi mai mari pentru a combate corupția.
Noul Guvern interimar de la Kiev a anunțat că vrea să obțină de la FMI 15 miliarde de dolari pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, iar ministrul ucrainean de Finanțe, Oleksander Shlapak, a estimat că, în cel mai optimist scenariu, Ucraina va primi bani de la FMI abia în luna aprilie.
AGERPRES/(AS — autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi)
Short URL: http://rompost.com/?p=16619