Festivalul de la Cannes: Un nou furt de bijuterii
Un colier de mare valoare a fost furat în timpul Festivalului de Film de la Cannes, a declarat, joi, pentru AFP, un reprezentant al casei elveţiene de bijuterii De Grisogono.
Incidentul se produce la doar o săptămână după furtul spectaculos al unor bijuterii Chopard, estimate la un milion de dolari.
‘Un colier a fost furat în timpul Festivalului de la Cannes şi colaborăm cu autorităţile’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al casei de bijuterii, care a refuzat să facă alte comentarii asupra circumstanţelor producerii furtului şi a valorii bunului.
Anterior, o sursă din poliţia de la Cannes a declarat că nu ştie încă dacă ‘este vorba de o pierdere sau de un furt’.
‘Îi pierdem urma în Cap d’Antibes şi s-ar putea să fie vorba de o problemă de inventar’, a adăugat sursa citată, precizând că, în scopul anchetei, la cererea poliţiei, a fost depusă o plângere.
Potrivit presei franceze, colierul cu diamante furat este estimat la aproape două milioane de euro. Casa de bijuterii din Geneva, De Grisogono, a organizat, marţi, în cadrul Festivalului de la Cannes, o recepţie la hotelul Eden Roc din Cap d’Antibes, în prezenţa a numeroase staruri. AGERPRES
Stiri asemanatoare (dupa cuvinte cheie)
- 24-05 19:23 Festivalul de la Cannes: Românul Tudor Jurgiu se numără printre laureaţii secţiunii Cinefondation
- 22-05 13:07 Mureş: Conducerile PPMT şi CNMT reclamă furtul drapelului secuiesc de pe sediu
- 21-05 11:59 Bistriţa-Năsăud: Şapte persoane reţinute în urma percheziţiilor domiciliare efectuate pe Valea Someşului
- 17-05 16:33 Furt de bijuterii la Cannes: Trofeul Palme d’Or se află în siguranţă, asigură organizatorii
- 17-05 14:08 Festivalul de la Cannes: Bijuterii de un milion de dolari, destinate starurilor, furate dintr-un hotel
- 16-05 14:47 Festivalul de la Cannes în afară de filme
- 15-05 09:44 Festivalul de film de la Cannes se deschide miercuri VIDEO
- 07-05 14:21 Festivalul de la Cannes îi va aduce un omagiu lui Alain Delon
- 03-05 14:29 Aproape 90 de angajaţi reţinuţi pentru furt din bagaje la Alitalia
- 29-04 21:31 15 persoane, reţinute în dosarul furturilor de maşini; generalul Francisc Radici, pus sub învinuire
Alte stiri din aceasta categorie:
- 24-05 17:40 Premiul Palme d’Or va fi înmânat în acest an de Uma Thurman
- 24-05 16:02 În Times Square a fost instalată o copie în mărime naturală a X-Wing din ‘Războiul stelelor’
- 24-05 15:13 Gorbaciov, Clinton şi Robert de Niro vor participa la a 90-a aniversare a preşedintelui israelian Shimon Perez
- 24-05 14:40 În Amazonia au fost descoperite 15 specii noi de păsări
- 24-05 14:06 Depardieu, judecat la Paris pentru că a condus în stare de ebrietate
- 24-05 11:06 Unde mergem în week-end VIDEO
- 24-05 09:54 Trupa Krypton Unplugged a lansat albumul ‘O parte din noi’
- 24-05 08:58 Unul din simbolurile New York-ului – faimosul pod Brooklyn – sărbătoreşte 130 de ani
- 23-05 21:12 Google a deplasat o echipă în Galapagos pentru a face fotografii ce vor fi prezentate în aplicaţia Street View
- 23-05 17:02 Vagoane de întâlniri în ramele de metrou din Praga
Short URL: http://rompost.com/?p=13242