Dieta 5:2 cucereşte rapid Marea Britanie şi SUA
Să uităm să renunţăm complet la carbohidraţi sau să ne chinuim cu curele de detoxifiere a organismului. O nouă cură de slăbire, denumită simplu “dieta 5:2” cucereşte din ce în ce mai mulţi adepţi în Marea Britanie şi SUA pentru că îi lasă pe oameni să mănânce orice vor, însă doar 5 zile din 7, conform Reuters.
Această dietă a fost concepută de jurnalistul medical Michael Mosley şi de jurnalistul Mimi Spencer şi îi lasă pe cei care o urmează să mănânce orice vor şi cât vor timp de cinci zile, dar să nu depăşească mai mult de 600 calorii pe zi în următoarele două.
Cartea lor poartă denumirea “The Fast Diet” (Dieta pe bază de post) şi se află pe primul loc în topul celor mai vândute cărţi din marea Britanie şi SUA în acest an, fiind reeditată de peste 10 ori.
Michael Mosley susţine că această dietă se bazează pe studiile unor cercetători britanici şi americani care au ajuns la concluzia că posturile intermitente îi ajută pe oameni să piardă mai multe grăsimi, sporesc sensibilitatea insulinei şi diminuează colesterolul, ceea ce duce şi la o scădere a riscului de îmbolnăviri cardiovasculare şi de diabet.
Mosley a încercat acest regim în luna august 2012, în cadrul unui program ştiinţific la televiziunea BBC cu titlul “Eat, Fast, Live Longer” (Mănâncă, posteşte, trăieşte mai mult), după ce analizele medicale îi indicau un nivel prea ridicat al colesterolului şi al zahărului din sânge. A fost uimit de rezultatele pe care le-a obţinut.
“Am început perioadele intermitente de post în urmă cu un an, am pierdut 8 kilograme în timp de 3 luni, iar analizele mele de sânge au revenit în limitele normale”, a declarat Mosley pentru Reuters.
În urma succesului înregistrat de această metodă, Mimi Spencer a început o colaborare cu dieteticianul Sarah Schenker, colaborare în urma căreia a fost publicată în luna aprilie cartea “The Fast Diet Recipe Book” (Cartea de reţete pentru dieta de post), carte ce conţine 150 de reţete de alimente ce conţin mai puţin de 300 de calorii.
Cele două zile de post din cadrul Dietei 5:2 presupun hrană care să nu depăşească limita superioară de 600 de calorii pe zi – aproximativ un sfert din volumul de calorii de care are nevoie un adult sănătos. Meniul de “post” al unei persoane care ţine acest regim poate arăta în felul următor: două ouă fierte la micul dejun, grătar de pui şi salată verde la prânz şi peşte cu tăiţei din orez la cină, fără a bea altceva în afară de apă, cafea neagră (fără zahăr sau lapte) sau ceai.
Michael Mosley susţine că succesul acestei diete se bazează pe faptul că este foarte atractivă din punct de vedere psihologic (pentru că oamenii pot să postească mai uşor 2 zile dacă ştiu că apoi vor reveni timp de cinci zile la meniul lor obişnuit) şi conduce la o pierdere treptată şi constantă în greutate – cu o medie săptămânală de 0,46 kilograme pentru femei şi uşor mai mult pentru bărbaţi. AGERPRES
Stiri asemanatoare (dupa cuvinte cheie)
- 03-04 09:12 Cine mestecă mult gumă se poate îngrăşa
- 30-01 16:41 Julianne Moore a trecut la o dietă pe sucuri de teamă că nu va încăpea în rochia comandată pentru Globurile de Aur
- 16-07 20:27 Greutatea prietenilor ne poate influenţa propria greutate corporală
- 13-05 14:05 O alimentaţie sănătoasă şi echilibrată este mai eficientă decât regimurile ‘frustrante’
- 18-01 18:26 Americanii vor fi plătiţi ca să slăbească
- 17-01 09:53 Magneziul din legume protejează împotriva accidentelor vasculare cerebrale
- 26-07 11:45 Persoanele supraponderale care ţin dietă, revin foarte rar la forma iniţială
- 24-06 14:57 Diabetul de tip 2 poate fi combătut cu o dietă zilnică de 600 de calorii
- 15-06 12:14 O dietă sănătoasă micşorează riscul de Alzheimer
- 24-05 19:58 Diete care ne îmbolnăvesc (Jurnalul Naţional)
Alte stiri din aceasta categorie:
- 15-06 15:25 Vasile Astărăstoae spune că CMR ia în calcul posibile acţiuni de protest
- 15-06 12:22 Caraş-Severin: La Oraviţa are loc simpozionul “Sunt mândru că sunt donator”
- 15-06 10:43 Patru persoane afectate de Creutzfeldt-Jakob, varianta umană a bolii vacii nebune, identificate în Canada
- 14-06 20:11 Codeina nu trebuie administrată copiilor sub 12 ani (Agenţia Europeană pentru Medicamente)
- 14-06 18:45 Donatorii benevoli de sânge, sărbătoriţi la Bucureşti
- 14-06 16:46 Agenţia Europeană pentru Medicamente recomandă precauţie la folosirea antiinflamatorului diclofenac
- 14-06 14:58 Eliberarea din funcţia de membru CA şi preşedinte al CNAS a lui Doru Bădescu, publicată în MO
- 14-06 14:01 Furosemid: Patronul Teva din Franţa vrea ‘urmărirea pistei umane’
- 14-06 13:56 Lucrări de renovare la Centrul de Transfuzii Bucureşti
- 14-06 10:40 Celulele stem ar putea oferi modalitatea de a regenera degetele pierdute
Short URL: http://rompost.com/?p=13704