Coreea de Nord sărbătoreşte ziua de naştere a fondatorului său, într-un calm aparent
Coreea de Nord sărbătoreşte luni 101 ani de la naşterea fondatorului statului comunist (Republica Populară Democrată Coreeană – RPDC), Kim Ir Sen, printr-o serie de manifestaţii.
Se pare că anul acesta nu va avea loc tradiţionala paradă militară la Phenian, întrucât ataşaţii militari străini nu au primit invitaţii de participare la un astfel de eveniment, la fel ca în anii trecuţi. Experţi occidentali se tem însă că regimul nord-coreean ar putea marca această ocazie prin efectuarea unui test cu rachetă balistică, după cum relatează presa sud-coreeană.
Biroul agenţiei ruse de presă ITAR-TASS din Phenian a relatat că, din câte se pare, o paradă militară nu va avea loc luni de ziua Soarelui, aşa cum este denumită ziua de naştere a bunicului actualului lider nord-coreean Kim Jong-Un.
Armata Coreii de Nord şi-ar putea demonstra potenţialul militar la 27 iulie, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la încheierea războiului Coreii (1950-1963).
După o absenţă de două săptămâni, preşedintele Kim Jong-Un a apărut luni în public, efectuând o vizită la Palatul Memorial Kumsusan, unde sunt înmormântaţi tatăl său, Kim Jong-Il şi bunicul său, Kim Ir Sen.
Dis-de-dimineaţă, locuitorii capitalei Phenian, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, au ieşit la ceremoniile dedicate acestei date, iar mulţimi de oameni, în coloane organizate, au depus coroane de flori la statuile celor doi precedenţi lideri ai RPDC din centrul Phenianului.
Însă liniştea aparentă este considerată de mulţi observatori un fel de calm dinaintea furtunii. După cum au relatat anterior media regionale şi internaţionale, cel puţin două rachete Musudan, cu rază medie de acţiune, au fost transportate pe coasta de est a Coreii de Nord, şi au fost montate pe lansatoare mobile. Conform agenţiilor de informaţii sud-coreeană şi japoneză, una dintre acestea a fost montată în poziţie de lansare.
Întreaga lume a încremenit în aşteptarea unei posibile scântei în Peninsula Coreea, care acum 65 de ani a fost divizată în două state separate. Totuşi, după săptămâni de ameninţări cu un război nuclear, cancelariile occidentale înclină să creadă că regimul nord-coreean joacă la cacealma.
Referitor la racheta Musudan, care până acum nu a mai fost testată de Coreea de Nord şi a cărei rază de acţiune este estimată la peste 3.000 de km, unii experţi sud-coreeni, în baza informaţiilor serviciilor secrete, afirmă că este vorba de o rachetă construită pe baza vechiului model sovietic vechi R-27, iar la dezvoltarea sa au fost implicaţi specialişti sovietici.AGERPRES
Stiri asemanatoare (dupa cuvinte cheie)
- 14-04 15:09 Criza coreeană: SUA ‘sunt hotărâte să apere Japonia’, promite John Kerry
- 14-04 10:21 Coreea de Nord: Kim Jong-Un nu a mai apărut în public de la 1 aprilie (media)
- 13-04 17:13 China şi SUA au fost de acord să coopereze pentru denuclearizarea paşnică a Peninsulei Coreea
- 13-04 13:46 John Kerry despre tensiunile din Peninsula Coreeană: ‘Sunt vremuri critice’
- 13-04 11:03 Secretarul de stat american Kerry la Beijing, pentru a cere Chinei să ridice tonul la adresa Coreii de Nord
- 13-04 10:13 Japonia: Un funcţionar a trimis din greşeală un mesaj de avertizare privind lansarea unei rachete nord-coreene
- 13-04 03:00 Statele Unite reafirmă Japoniei eficienţa umbrelei lor nucleare
- 12-04 21:08 Phenianul ‘nu a demonstrat’ că poate lansa rachete cu încărcătură nucleară /Casa Albă/
- 12-04 13:54 Kerry: Retorica folosită de Coreea de Nord este inacceptabilă
- 12-04 13:48 Coreea de Nord: Japonia se declară gata să răspundă la orice fel de scenariu
Alte stiri din aceasta categorie:
- 15-04 16:44 Justiţia egipteană aprobă eliberarea lui Mubarak într-un dosar, dar acesta rămâne în detenţie
- 15-04 16:23 Preşedintele Iranului, cerut în căsătorie
- 15-04 16:10 Tunisia şi FMI au ajuns la un acord cu privire la un credit de 1,78 miliarde de dolari
- 15-04 15:37 Salariul minim pe economie în Marea Britanie va fi majorat până la 6,31 lire sterline pe oră
- 15-04 15:27 Margaret Thatcher va fi condusă pe ultimul drum cu onoruri militare şi în prezenţa reginei
- 15-04 14:34 Muntenegru a finalizat al doilea capitol din negocierile de aderare la UE
- 15-04 14:21 Financial Times: Euro valorează diferit în diverse state europene
- 15-04 14:19 Afganistan: Suprafeţele cultivate cu mac au crescut în 2013
- 15-04 13:53 Consumul de alcool şi droguri poate duce la naşterea de copii cu greutate scăzută
- 15-04 13:33 Prima decizie majoră a Papei Francisc: Crearea unui grup de consiliere în guvernarea Bisericii universale
Short URL: http://rompost.com/?p=12367