BNR va elibera în piață aproximativ 500 milioane de euro prin reducerea rezervelor minime obligatorii la valută
Banca Națională a României (BNR) va elibera băncilor aproximativ 500 milioane de euro prin măsura de reducere a rezervelor minime obligatorii la valută cu două puncte procentuale, a declarat, marți, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Foto: (c) Grigore POPESCU/AGERPRES FLUX
“Pentru calculele dumneavoastră, un procent de rezervă minimă obligatorie în valută este de 200—250 milioane de euro. Vreo 500 de milioane de euro înseamnă cele două procente. (…) De la începutul anului au fost eliberați vreo 800-900 milioane euro, prin tăierea a patru procente”, a explicat Mugur Isărescu, întrebat despre măsura luată marți de Consiliul de Administrație al BNR privind reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 16% de la 18%.
De asemenea, guvernatorul a declarat că măsura nu va avea un impact imediat.
“Deocamdată, în perioada imediat următoare, efectele sunt mici pentru că aplicarea pornește după 24 iulie. Din punct de vedere al semnalului, cred că piețele și publicul înțeleg că ne ținem de un program anunțat în urmă cu mai multe luni care, care spunea că pe măsură ce condițiile economice și financiare permit, utilizăm instrumentele de care banca dispune, lichiditatea, controlul lichidității, rezervele minime obligatorii și să vedem cum va fi în viitor rata de politică monetară, pentru a ne asigura pe termen mediu obiectivele. Ca să fac o glumă sunt trei efecte: stabilitate, stabilitate, stabilitate”, a arătat Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a spus că în cazul măsurilor similare luate anterior băncile au repatriat o parte din bani și că de la începutul anului au fost eliberați în piață 800 — 900 milioane de euro.
“O bună parte din ei, în condițiile acestei dezintermedieri și a întăririi normelor prudențiale, au fost repatriați. Eu nu aș dramatiza, cum simt uneori citindu-vă pe dumneavoastră. Se dramatizează prin presă. În definitiv băncile din România au exces de lichiditate atât în lei cât și în valută. Deci nu lipsa banilor este cauza principală a procesului de încetinire și de scădere în cazul creditului în valută”, a adăugat șeful BNR.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, marți, menținerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,5% pe an și reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 16% de la 18%, începând cu perioada de aplicare 24 iulie — 23 august 2014, a anunțat banca centrală, într-un comunicat remis AGERPRES.
CA al BNR a hotărât, de asemenea, menținerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei la nivelul de 12%.
AGERPRES/(AS — autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica)
Short URL: http://rompost.com/?p=17269