Angela Merkel, vizionara neînțeleasă a Europei

Atunci când experții analizează succesul politic al Angelei Merkel, aceștia au tendința de a folosi câteva idei uzate. Cancelarul german este considerat un pragmatic precaut, un om de știință care acționează folosind principiul încercării și erorii, o figură maternă liniștitoare, un politician înnăscut, cu o relație instinctivă cu alegătorii. Toate aceste lucruri sunt adevărate, însă pierd din vedere un element vital. Merkel este, de asemenea, un vizionar politic. În mijlocul unei crize valutare, uneori terifiante, cancelarul a redefinit relația Germaniei cu UE pe o bază nouă și mai durabilă, argumentează comentatorul Gideon Rachman în paginile Financial Times.

Pe de altă parte, Merkel nu este recunoscută ca un vizionar politic, în parte pentru că stilul său este unul foarte discret. Merkel nu încearcă retorica grandioasă a președintelui Barack Obama și, în plus, păstrătorii crezului european, atât la Berlin cât și la Bruxelles, au idei foarte clare despre cum ar trebui să arate o “viziune” pentru Europa. Politicienii germani care au fost admiși în panteonul neoficial de vizionari europeni sunt bărbați, cum ar fi Joschka Fischer, fost ministru german de externe, sau Helmut Kohl, fost cancelar și mentor al Angelei Merkel. Cei care i-au urmat pe Kohl și Fischer au argumentat că Germania nu poate depăși naționalismul bolnav din trecut decât îmbrățișând o Europă unită, post-națională.

Cu toate acestea, Merkel a dezvoltat o viziune diferită pentru UE și pentru locul Germaniei în cadrul acesteia, argumentând că există un interes național german și că intenționează să-l apere.

Potrivit lui Rachman, perspectiva fundamentală a lui Merkel constă în faptul că protejarea intereselor contribuabililor germani nu se opune luptei de a păstra în viață moneda unică europeană. Dacă alegătorii germani se vor revolta vreodată împotriva monedei unice, atunci întregul proiect se va prăbuși.

Vechii vizionari europeni speră ca—odată ce cancelarul și-a asigurat a treia victorie—visul lor final privind Statele Unite ale Europei să poată merge mai departe. Mulți economiști susțin că zona euro poate fi în cele din urmă stabilizată doar dacă Merkel schimbă macazul—avansând către o uniune bancară reală și, în cele din urmă, către o “uniune de transfer”, cu un buget central cu mult mai mare.

Ambele grupuri vor fi însă probabil dezamăgite, susține Rachman, în condițiile în care acestea nu reușesc să înțeleagă că abordarea lui Merkel din timpul crizei monedei euro nu este doar un truc temporar, destinat unei situații de urgență, ci o abordare principială și chibzuită în privința Europei.

Dacă vorbiți cu consilierii cancelarului, explică semnatarul articolului, veți vedea că este clar că aceștia nu au intenția de a împărtăși ideile mai ambițioase și mai costisitoare ale partenerilor lor din zona euro. Discuția despre un sistem pan-european de securitate socială este întâmpinat cu un concis “nu”. De asemenea, sugestiile că planurile actuale pentru o uniune bancară nu sunt suficient de ambițioase sunt considerate o încercare indirectă a face Germania să subvenționeze băncile falimentare din alte părți ale Europei, susține Rachman. AGERPRES/(AS—autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)

Short URL: http://rompost.com/?p=14909